Cu ce se ocupă Gina Pistol după ce a demisionat de la Antena 1. Blondina este una dintre cele mai apreciate vedete din România și fanii vor să o vadă și pe micul ecran, chiar dacă în urmă cu două luni a decis să renunțe la televiziune.

Cu ce se ocupă Gina Pistol după ce a demisionat de la Antena 1. Decizia de a lua o pauză de la televiziune a venit ca un trăsnet peste fanii care abia așteptau să o revadă pe aceasta în mai multe show-uri, precum este America Express și Chefi la cuțite. Totuși, chiar dacă nu mai apare pe micile ecrane, Gina Pistol spune că nu stă degeaba toată ziua.

Cu ce se ocupă Gina Pistol după ce a demisionat de la Antena 1

După două luni de odihnă, timp în care și-a reîncărcat bateriile, blondina ar fi dispusă să revină iar în lumina reflectoarelor, însă nu a confirmat nimic. În prezent, Gina Pistol are mai multe contracte de imagine, de promovare a mai multor produse, care îi aduc venituri consistente.

Nu-s genul de femeie casnică. Îmi place să muncesc, să fac ceva. Nu vreau să iau nicio decizie. Doar că mă bucur de pauză în ghilimele. Acum chiar am simțit nevoia de o pauză. Nu mai făceam față. Corpul îmi arăta că nu mai poate.

Momentan, pur și simplu mă bucur de această pauză. Cu copil mic însă, nici nu simți că te odihnești. Doi ani nu dormea noaptea. Suficient încât să mă dea peste cap. Oricum, nici acasă nu stau. N-am momente în care să mă odihnesc. Acum mă pregătesc pentru o filmare, pentru proiectele mele”, a declarat Gina Pistol, pentru Cancan.ro.

Gina Pistol regretă că a dezvăluit chipul fetiței sale

Gina Pistol regretă că a dezvăluit chipul fetiței sale. La doi ani de la naşterea micuței Josephine, Gina Pistol a făcut publică în sfârşit publică prima imagine cu chipul fetiței sale și a lui Smiley, însă la scurt timp, vedeta a dezvăluit că totul a fost din greșeală.

Gina Pistol a dezvăluit într-o postare pe Instastory, în care a apărut cu ochii în lacrimi că a postat din greșeală poza cu fiica sa pe rețelele de socializare și a cerut ca chipul fetiței sale să fie blurat.

Îmi dă fiică-mea întruna șervețele pentru că de vreo 10 minute plâng încontinuu. Plâng pentru că am făcut o greșeală și o regret amarnic. Am să îi rog pe cei din presă să îi blureze chipul fetiței mele”, a declarat Gina Pistol.

Gina Pistol și Smiley trăiesc de aproape şapte ani o frumoasă poveste de dragoste, iar acum doi ani a venit pe lume fetița lor, Josephine pe care până în prezent au avut grijă să o țină departe de ochii curioșilor.

În tot acest timp, vedetele au postat pe rețelele de socializare imagini în care fetița lor apare cu spatele, ceea ce i-a nemulțumit foarte tare pe fanii lor care și-au dorit extrem de mult să vadă chipul micuței.