Britney Spears divorțează de Sam Asghari după o relație de 5 ani și doar un an și două luni de căsnicie. Cei doi s-au căsătorit în iunie anul trecut, iar actorul ar fi intentat divorț.
Potrivit presei străine, cuplul a decis să divorțeze după o ceartă în timpul căreia s-au acuzat reciproc de infidelitate. Apropiații cuplului au declarat că totul a început în urmă cu șapte zile, când Sam Asghari ar fi confruntat pe Britney Spears din cauza zvonurilor potrivit cărora aceasta ar fi vrut să-l părăsească. Astfel, altercația a degenerat de mai multe ori într-o ceartă, care s-a terminat cu cuvinte urâte unul la adresa celuilalt și chiar cu o bătaie.
Actorul s-ar fi mutat din casa lor, dar numai după ce a depus cererea de divorț. Britney Spears are un contract prenupțial care îi protejează bunurile, dar actorul cere în instanță despăgubiri pentru timpul petrecut cu artista și vrea ca ea să îi plătească cheltuielile. Data despărțirii se pare că este 28 iulie 2023.
Surse apropiate cuplului susțin că Sam Asghari a început să amenințe că va divulga informații intime din relația lor.
Britney Spears și Sam Asghari s-au cunoscut pe platoul de filmare al videoclipului pentru piesa Slumber Party, inclusă pe albumul Glory al cântăreței. După o relație de 5 ani, cântăreața a primit o cerere în căsătorie în 2021; la acea vreme, ea era încă sub tutela tatălui ei, așa că nu se putea căsători. Britney a declarat la finalul celor 13 ani de tutelă: “Vreau să merg mai departe, vreau să am o relație adevărată, vreau să mă pot căsători și să am un copil. Mi s-a spus că, în acest stadiu al custodiei, nu mă pot căsători și nu pot avea un copil”, a declarat Spears unui judecător în iunie 2021. Britney se află la a treia căsătorie oficială și are doi copii, Sean și Jayden, cu cel de-al doilea soț al ei, Kevin Federline.