Noemi era singură pe plajă, urmărind valurile. Tocmai când a început să se relaxeze, a văzut ceva mișcându-se. La început, a crezut că este un câine. S-a uitat în jur după proprietarul ei, dar plaja era goală.

Apoi, animalul s-a întors spre ea, cu ochii ațintiți asupra ai ei. Era un lup.

Se ridică încet în picioare. Lupul a început să se miște din nou, cu pașii ei atenți, de parcă ar fi fost sigur că o va urma.

Apoi, a auzit un strigăt slab, disperat. Stomacul i s-a strâns. Mai era ceva acolo.

Pe măsură ce treceau pe lângă o formațiune de stâncă, strigătele au devenit mai puternice.

Apoi, ea a văzut-o. Era un pui de lup prins într-o plasă pe plajă. Capul lui era chiar deasupra apei. Lupul se chinuia să se elibereze și găfâia să își găsească respirația.

Mama lup a strigat, încercând să-și elibereze puiul cu labele, dar nu a reușit.

Mâinile îi tremurau când se aplecă și întinse mâna spre plasă. Era încurcat între pietre, fibrele strânse și încăpățânate.

După mult timp, cățelușul a ieșit în sfârșit. S-a clătinat spre mama sa, iar mama lup a pășit brusc între Noemi și pui.

Pentru un moment scurt, înfricoșător, Noemi a crezut că lupul o va ataca. Dar, în schimb, fără să scoată un sunet, mama lupoaica s-a întors. Ea și-a luat puiul de șmecher și a plecat; puiul șchiopătează în gură.

Chiar înainte de a dispărea, mama lupoaică s-a oprit și a lăsat ușor puiul jos. Ambii lupi s-au întors să se uite la Noemi, cu ochii închiși în ai ei. Apoi, fără un cuvânt, au dispărut în copaci.

Noemi respiră greu, cu trupul tremurând. Ea venise pe această plajă pentru a scăpa, dar acum trăise ceva ce nu avea să uite niciodată.

În timp ce lupii plecau, ea stătea acolo, cu valurile lăcuind la picioarele ei. În depărtare, un lup urlă, urletul său dus de vânt.

Ea nu știa ce însemna urletul. Dar cumva, îi plăcea să creadă că a fost o mulțumire.