Experiența unui zbor cu avionul trebuie să fie una plăcută, de care să-ți amintești cu drag. Alegerea locului potrivit într-un avion este o prioritate pentru mulți călători, în special atunci când vine vorba de zboruri lungi. În cele ce urmează, îți vom prezenta câteva trucuri pentru a avea parte de un zbor liniștit.
De cele mai multe ori, planificarea unei vacanțe poate fi o provocare pentru mulți dintre noi. În cazul în care vrem sau ne aflăm în situația de a fi necesar să ne deplasăm în diferite colțuri ale lumii, avionul este mijlocul de transport potrivit pentru a ajunge acolo. Astfel, călătoria cu aeronava reprezintă un aspect important, asta pentru toți ne dorim un drum liniștit și fără probleme. Recent, un tânăr care a călătorit de multe ori cu avionul de-a lungul timpului, oferă câteva sfaturi cu privire la motivul pentru care este indicat să nu ne grăbim atunci când vine momentul să urcăm la bordul aeronavei.
De ce e bine să te urci ultimul în avion
Influencerul Lucas Chesterton ne dezvăluie un truc cu privire la îmbarcarea în avion, la care nu ne-am fi gândit până acum. Deși această idee poate părea ciudată, există anumite avantaje în a aștepta să urci ultimul. De obicei, odată ce începe îmbarcarea, se declanșează o așa-zisă luptă pentru a ajunge primul, pentru a ocupa locurile din față și pentru a găsi spațiu pentru bagajul de mână. Potrivit sfaturilor lui Lucas, acest lucru are un beneficiu cheie: „Dacă aștepți să urci în avion, nu te alinia cu acești oameni”, spune el într-un videoclip pe care l-a distribuit pe platformă.
Tânărul ne sfătuiește să ne așezăm, să ne relaxăm și să fim ultimii care acționează. De îndată ce ești sigur că nu mai vine nimeni și se strigă ultima chemare pentru îmbarcare, mergi la poartă pentru a efectua procedura de urcare la bord. „Apoi, când mă urc în avion, găsesc două sau trei locuri pentru mine, pentru că știu că nimeni altcineva nu mai vine. Și evident că iau aceste locuri”. Videoclipul pare să demonstreze că acest lucru funcționează: Chesterton pare că s-a simțit confortabil la clasa economy premium, deoarece probabil că erau încă o mulțime de locuri libere disponibile acolo, notează ziarul românesc.