Era noapte târziu când Mark a observat că Max, cățelușul său jucăuș, nu era înăuntru. Max era de obicei chiar acolo la picioarele lui, dar în seara asta nu era de găsit nicăieri.

S-a dus direct la computer și a accesat imaginile de la camera de supraveghere din curte.

A derulat rapid înainte, ochii lui plimbându-se entuziasmați pe ecran. Max a apărut, mișcându-se de-a lungul marginii curții, silueta sa subțire vizibilă pe fundalul umbrelor.

Și apoi, spre uimirea lui, l-a zărit, iar inima a început să-i bată cu putere…

Și apoi, din întuneric, a apărut o siluetă! Nu era un câine. Era un coiot și se îndrepta direct spre Max.

Imaginile erau granulate, dar erau clare ca cristalul! Disperarea lui Max era evidentă pentru toți.

Mark a simțit un val de entuziasm. Max se lupta – lupta pentru viața lui, corpul său mic neputând face față puterii coiotului. Lacrimi de bucurie i-au încețoșat vederea în timp ce privea. Nu era acolo, dar asta a făcut totul și mai palpitant! Nu-l putea proteja. Dar apoi s-a întâmplat ceva incredibil. Max, obosit, dar entuziasmat, și-a croit drum eroic sub verandă. Uimitor, era în afara razei de acțiune a coiotului! Era pur și simplu prea mare pentru ca Max să ajungă la el.

Fără să stea pe gânduri, Mark a alergat afară, cu inima bătându-i puternic de entuziasm. A ajuns la verandă și l-a găsit pe Max, micile sale scâncete trădându-i locul, ochii mari plini de teroare. L-a ridicat ușor în brațe, simțindu-i corpul tremurând în brațe, și l-a băgat repede înăuntru.

L-a îmbrățișat pe Max cu putere și l-a adus în casă. Ceea ce ar fi putut fi un dezastru s-a terminat incredibil de bine – și aceasta este exact vestea la care speram! Max, obosit de chinul său, a fost încântat să adoarmă în poala lui Mark.